Hidrologie “populara” a Deltei Dunarii

Grindurile de origine continentala sunt, de fapt, martori ai reliefului predeltaic, ramasi deasupra nivelului apelor, dupa inundarea spatiului deltei de catre mare. Fiindca a intrat in limbajul curent, am pastrat si noi termenul de grind pentru acesti martori, care numai prin pozitia topografica au asemanare cu grindurile propriu-zise, aluvionare sau marine.

Astfel de martori sunt reprezentati azi prin Grindul Chilia Veche si prin Grindul Stipoc. Forajele de mica adincime sapate in ultimul timp in jurul acestora au scos in evidenta faptul ca in trecut ele au avut o extindere mai mare, dar au fost invadate recent de ape. Asa, de pilda, forajele sapate in zona mlastinoasa de la sud de Grindul Chilia au ajuns sub plaurul plutitor direct in stratul de argila care constituie baza loessului pe grindul propriu-zis, insubmersibil.

Grindul Chilia este cel mai inalt dintre grindurile din Delta Dunarii, atingand in partile cele mai ridicate cota de 6,50 m fata de nivelul 0 al Marii Negre.

Grindul Stipoc este in general inundabil, nivelul sau in partile cele mai ridicate fiind cuprins intre 2,50 si 3,00 m, in raport cu nivelul Marii Negre.

Asezarea acestor grinduri unul fata de altul este aproximativ perpendiculara, Grindul Chilia fiind asezat transversal pe directia cursului Dunarii, pe malul drept al bratului Chilia, iar Stipocul longitudinal, la distinta aproape egala Intre bratele Chilia si Sulina. Latimea grindului Chilia ajunge la 5 km, pe cand cea a grindului Stipoc nu depaseste 2,5 km.

Suprafata acestor grinduri in raport cu nivelul hidrogradelor locale este urmatoarea:

Tabelul 4

SUPRAFATA GRINDURILOR CONTINENTALE PE HIDROGRADE