Hidrologie “populara” a Deltei Dunarii

Din pacate, sunt foarte putine date / surse pe Internet despre “Hidrologia Deltei Dunarii“, un subiect care pasioneaza si care ne face sa intelegem mai bine ce se intampla in Balta cand creste sau scade cota apelor Dunarii la Tulcea. Prezentam un prim articol, scris de Domnul Inginer Eugen PANIGHIANT, in anul 1982, in lucrarea “Delta Dunarii si complexul lagunar Razelm” :

” In afara specificului hidrografic, destul de complex al Deltei, o mare importanta o are in aceasta regiune si factorul hidrologic, acel element hidrodinamic cu influenta, atat asupra circulatiei, cat si a vietii care neaparat trebuie luat in seama pentru a intelege complexitatea regiunii in care ne aflam. De subliniat ca nivelul apelor de aici poate varia nu numai de la o zi la alta, ci si de la ora la ora.

Hidrologii dispun de criterii si de posibilitati tehnice de a inregistra si interpreta aceste schimbari cu repercusiuni multiple: de navigatie, piscicole, avi-faunistice, economice s.a. Dar cel mai sensibil la aceste schimbari este omul Deltei. Faptul ca in fata majoritatii locuintelor din incinta Deltei se afla o barca, poate constitui inca o dovada cat de important pentru om si gospodaria lui este factorul hidrologic.

In diferite puncte din Delta intalnim statiuni hidrometrice care dispun de mire – coloane de lemn sau de metal divizate in cm. Daca ne apropiem de o astfel de mira, putem vedea la fel ca pe scala unui termometru un punct zero de la care coboara si urca mai multe gradatii. Acest punct zero ne arata media nivelurilor celor mai scazute ape inregistrate intr-un loc anume, intr-o lunga perioada de timp. Punctul aratat mai sus – marcat cu “0” – se numeste etiaj. Acesta ar fi un reper.

Un al doilea reper stabil il constituie nivelul zero al Marii Negre, la Sulina. Mai sint si alte repere hidrologice, dar noi ne vom opri aici si ne vom intoarce la etiaj. Fata de acest etiaj se inregistreaza si se comunica la radio si prin alte mijloace Cotele apelor Dunarii, element esential pentru navigatori si pentru altii, asupra caruia vom mai reveni. Hidrologii mai dispun si de alte elemente de masura si adesea vom avea ocazia sa auzim vorbindu-se in regiunea Deltei despre hidrograd, a carui cunoastere este esentiala pentru a sti ce se intampla in diferite locuri pe parcursul Dunarii si in Delta, atunci cind scad sau cresc apele.

Ascultind la radio cota apelor Dunarii, cifrele respective, citite de crainic, nu pot spune prea mult, respectiv daca este pericol de inundatie sau nu. Folosind insa metoda stabilirii hidrogradelor, putem sti ce se intampla, atat pe parcursul Dunarii, cat si in Delta. Dar cum se calculeaza valoarea hidrogradelor si in ce mod se exprima aceasta?

Pentru a se stabili valoarea unui hidrograd, se ia drept baza cotele cele mai mari (maxime) si cele mai mici (minime), inregistrate in curgerea libera a apelor. Amplitudinea acestor cote se imparte apoi la 10 si se obtine valoarea unui hidrograd, care difera de la o statie hidrometrica la alta. Astfel, la Calafat, valoarea unui hidrograd este mai mare decat la Turnu Magurele si mai mica decat la Oltenita. Se pot da si alte exemple. E bine sa stim insa – referindu-ne la Delta – ca la Ceatalul Chilia, adica unde, de fapt, incepe ramificarea bratelor Dunarii, altitudinea zonei este cu 3,66 m mai mare decat nivelul Marii Negre. Daca stim, de pilda, ca hidrogradul portului Tulcea are valoarea de 52,2 cm, putem afla ca la 7 hidrograde este pericol de inundatie, pentru ca 7×52,2 cm = 3,654 m. In aceasta situatie, ori de cate ori vom afla ca nivelul aipei a atins 7 hidrograde la Tulcea, apele pot debusa aici peste maluri.

Aceasta nu este insa totul, pentru ca hidrogradele ne mai pot ajuta la cunoasterea si altor lucruri legate de hidrologia Deltei, asupra carora nu ne vom opri aici. Ape foarte mari constatate in aceasta regiune se considera ca au fost cele din 1897. N-au fost insa singurele, pentru ca si in 1904 se constata, de asemenea, mari cresteri de ape. Inundatii mari in aceasta regiune sint semnalate si in anul 1970. Dar anul 1897 a fost luat drept caracteristic pentru nivelele maxime.

E drept ca se fac si retusuri, ca sa spunem astfel, cum a fost cazul cu recalcularea hidrogradelor in anul 1954. Dar chiar dupa viitura de ape din anul 1970, valorile hidrogradelor pe Dunarea maritima, respectiv dintre Braila si Sulina, nu s-au schimbat. In ultimul an, adica 1981, a fost marcat de ape foarte mari in Delta. Ziarul local “Delta” anunta ca, de pilda, in satul Mila 23 sint probleme mari: “din garduri si case abia se mai vede ceva”. Locuitorilor li s-au pus la dispozitie pontoane, unde sint adapostiti, pina va trece viitura, intreaga Delta pare un lac: ici-colo varfuri de case si de tulpini de stuf.

In legatura cu viitoarea configuratie a hidrogradelor, se va stabili de aici incolo, daca este cazul sa intervina modificari, dupa ce se vor cunoaste toate datele hidrometrice din anul 1981. In legatura cu studierea hidrologiei Deltei Dunarii, trebuie spus, ca primele observatii hidrologice in regiunea Dunarii si Deltei au inceput in anul 1830, pentru satisfacerea nevoilor navigatiei, dar in mod sistematic ele se efectueaza cu incepere din anul 1879. Punctele in care au fost organizate atunci aceste observatii au fost: Braila, Galati, Isaccea, Tulcea, Gorgova si Sulina.

Intre anii 1920 si 1932, organizarea observatiilor a inceput sa se extinda si in alte puncte din Delta: Pardina, Chilia (pe bratul Chilia), apoi Victoria, Uzlina, Dranov, Ivancea si Sf. Gheorghe (pe bratul Sf. Gheorghe), iar cu incepere din anul 1952 se fac observatii si in unele puncte din interiorul regiunii de la Gurile Dunarii: la cotul Pardina, la cotul Chilia si Stipoc, apoi pe canalul Litcov (la Perivolovca, Ceamurlia si Caraorman) si pe canalul Dunavat (la capatul partii dinspre Dunare), precum si la Sarinasuf.

Aratind toate acestea, apare mai pregnanta importanta ce se da cercetarii hidrologice in zona Deltei Dunarii. Intreaga viata a Deltei, asa cum ne apare ea astazi, este legata de cresterea si descresterea apelor si a altor fenomene legate de ele, care sint studiate pentru a se lua din timp masurile ce se impun .

Vorbind de apa, este bine sa stim cata intra in zona Deltei. Astfel, debitul mediu al Dunarii la Ceatalul Chilia este de cca 6 300 m3 pe secunda. Acest debit nu este constant. Sint insa perioade cind poate atinge si 16 300 m3 pe secunda si chiar depasi aceasta cifra. Ce se intampla mai departe cu aceasta apa? Se ramifica. Intervine asa-numita repartitie de ape intre brate. Din aceasta cantitate, 66% o preia bratul Chilia si 34% bratul Tulcea.

Sa nu se creada insa ca acest procent este intotdeauna acelasi. El se schimba in functie de cresterea debitului. Cu cat apele sint mai mari, cu atat repartitia debitelor intre brate difera: este mai mare si pe bratul Chilia (72%) si mai mica pe bratul Tulcea (28%). Sa vedem acum ce se intampla la cea de-a doua bifurcatie a Dunarii, respectiv la Ceatalul Sf. Gheorghe. Aici, dupa cum se stie, se ramifica canalul Sulina, care preia, din cele 34% cate i-au revenit bratului Tulcea, aproximativ 16%, iar bratul Sf. Gheorghe 18%. Dar si aici acelasi fenomen: cu cat apele sint mai mari. cu atat raportul se schimba tot in favoarea bratului cu debitul cel mai mare, respectiv Sf. Gheorghe, adica 11% pe canalul Sulina si 17% pe bratul Sf. Gheorghe. Aceasta se intampla deci la ape mari. Prin bratele Deltei trec in timp de un an in jur de 200 miliarde m3 apa. Din aceasta cantitate se revarsa peste Delta aproximativ 3 miliarde m3, iar restul se pierde in mare.

Ar fi eronat sa se creada ca pe bratele Deltei se scurge numai apa. Este suficient sa privim de pe bordul navei care ne poarta in Delta inspre luciul bratelor, canalelor, garlelor, ca sa ne dam seama ca ele duc mult material in suspensie. Desigur, cea mai mare parte le revine bratelor, care au apa adesea tulbure. S-a calculat ca in medie intr-un metru cub de apa se transporta 244 g material in suspensie. Aceasta inseamna ca fluviul Dunarea transporta anual, prin cele trei guri ale sale, un debit solid de cca 70.700.000 t. Pentru a se stabili aceasta cifra, calculul a cuprins o perioada de 28 ani.

In Delta, Dunarea lasa cca 750 000 t. Acest material in suspensie se pierde pe parcurs. Astfel, daca la Maliuc sondajele au determinat la un moment dat 523 mg/l (100%), la Crisan s-au constatat 419 mg/1 (80,1 %), iar la Sulina 192 mg/1 (45,82%). Raspindirea in Delta a materialului respectiv, luind drept punct de comparatie Crisanul (100%), este destul de redusa. Astfel, la sahaua Lopatna a ajuns doar 17,42%, iar La Matita (adica la o distanta de cca 22 km fata de Crisan) 3,10%. Am ales acest exemplu, luat dintr-o determinare facuta intr-o singura zi, la punctele respective, pentru a ne face o idee asupra raspindirii materialului in suspensie in incinta Deltei la un moment dat. La viituri mari se pot ivi surprize: se impotmolesc unele canale sau garle, se reduce nivelul unor lacuri s.a.

Sub aspect hidrologic, intre Dunare – prin Delta sa – si mare exista o influenta reciproca. Mai intai sa vedem sub ce panta se scurg apele Deltei in mare. Aceasta depinde de nivelul apelor din Delta. La ape mari, panta de scurgere este mai mare, mai ales in apropierea gurilor de varsare in mare. La nivelul apelor de etiaj – punctul 0 – acestea coboara sub 0,005 m/km. La apele mijlocii, in faza de crestere, pe bratul Chilia a fost de 0,029 m/km, 0,011 m/km pe bratul Sf. Gheorghe si 0,037 m/km pe canalul Sulina. De ce aceasta diversitate a pantelor ?

Pentru ca fiecare brat are specificul sau. Pe bratul Sf. Gheorghe panta este mai mica fiindca aici apele au posibilitatea sa se scurga si prin canalele Dunavat, Dranov si Lipovenilor in Razelm, fapt care isi reduce din debit si, fireste, micsoreaza panta de scurgere. La Sulina insa lucrurile stau cu totul altfel. Prin reprofilarea fostului brat al Sulinei, taierii coturilor, scurtarii drumului sau natural si mai ales datorita intretinerii sale permanente prin dragare, panta sa este mai mare. In functie de aceasta se afla si viteza de scurgere in mare, care poate sa difere insa de la un tronson la altul. Accidental, aceasta viteza poate fi modificata datorita zapoarelor care se produc uneori in Delta.

Odata ajunsa apa in zona de varsare a marii, debitul solid da o alta culoare apelor de aici. Putem spune astfel ca Delta Dunarii se prelungeste in mare datorita acestui transport de material in suspensie, fapt confirmat si de fotografiile din satelit, in care se contureaza in mod clar debitul solid al Dunarii si Deltei sale, oferit marii. Dar si marea influenteaza hidrologia regiunii de la gurile Dunarii.

Astfel, urmarind cotele apelor fluviului, putem constata ca in timp ce in punctele Periprava sau Ivancea – situate in apropierea marii – cotele apelor cresc sau scad cu peste 40 cm (Periprava) si 50 cm (Ivancea), la Tulcea acestea sint stationare. Variatia se datoreste marii, mai ales cind este dominata de vinturi puternice.

Sa vedem acum ce influenta are hidrologia regiunii asupra vietii in Delta. Inundatiile obisnuite, care nu pun probleme deosebite, constituie un fenomen natural, care, am putea spune, “dau viata Deltei”, improspateaza apa, inlocuind-o pe cea stagnanta si aducind substante nutritive, oferind posibilitati pestilor sa se deplaseze pe o zona mai vasta pentru a se hrani si a se reproduce.

Asupra pasarilor insa, mai ales asupra unor anumite specii, cresterea impetuoasa a apelor poate avea efecte negative. Astfel, nivelul ridicat al apelor poate afecta in primul rind speciile care depun ouale pe locuri inundabile, dintre acestea putind mentiona: rata mare, rata caraitoare, rata rosie, chirele, chirighitele, lisita, carsteiul, starcul cenusiu, starcul rosu, buhaiul de balta s.a.

Dar si pasarile care isi depun ponta in scorburile joase ale salciilor pot fi surprinse aici de viiturile de apa mai mari. Intre aceste specii se afla: pupaza, porumbelul de scorbura, ciocanitoarea, graurul, pitigoiul s.a. In scaderea brusca a apelor poate crea probleme dificile avifaunei . Cuiburile ramin departe de apa. In aceasta situatie au fost vazute cuiburile ratelor mari, lisitelor, gastelor, care sint nevoite sa-si duca puii inca firavi, abia iesiti din ou, departe, pina la luciul apei.

Unele specii sint mai bine adaptate pentru a face fata acestui joc al apei. Astfel, lebada de vara, corcodelul pitic, gasca de vara, uneori si lisita, cind se vad in situatia de a fi primejduite de inundatie, isi intrerup ponta si isi inalta cuiburile. Specialistii au avut ocazia sa vada cuiburi cu 2 – 3 rinduri de oua, datorita adaugarii de material de inaltare. Lisita s-a dovedit a fi mare mestera in a-si inalta cuibul, dar se pare ca a fost intrecuta de corcodelul pitic, la un exemplar observindu-se patru rinduri de oua.

Vedem astfel ce probleme se creeaza si cum sint unele dintre acestea rezolvate de pasarile insile. In acest sens mai adaugam faptul ca cea mai mare parte a pasarilor de mare interes faunistic, intre care putem mentiona lopatarul, egreta mare, gasca de vara s.a. Isi asaza cuiburile in zone joase, expuse pericolului de a fi afectate de cresterea nivelului apei.

Sint insa unele specii care vadesc mai multa grija fata de conditiile de aici, intre acestea aflindu-se, din fericire si pelicanul, ale carui cuiburi le putem intilni pe plaur. Tot aici mai poate fi vazut si cormoranul mare. De obicei insa aceasta specie isi cladeste cuibul in arbori. Inundatiile constring speciile de pasari sa gaseasca si alte solutii pontru asigurarea cuibaririi. Astfel, dr. Dimitrie Radu observa ca s-au gasit cazuri, in special la rate, cind, surprinse de viituri, acestea pot continua depunerea oualor in cuiburi straine, ramase neinundate. In acest mod, o femela cloceste ouale provenite de la mai multe pasari, adesea chiar de la specii diferite. Iata deci ca proverbul “nevoia este cel mai bun profesor” le-a ajutat si pe inaripate sa iasa din incurcatura. Se pot petrece insa si alte cazuri, cind unele specii depun ouale dupa retragerea apelor. Astfel, se intampla cu rata rosie si rata cu cap brun. Lisita intarzie si ea uneori ovulatia, pina ce pericolul a trecut. Observam deci ca specificul conditiilor hidrologice din Delta a creat o suma de situatii complexe, carora speciile de pasari de aici au cautat sa le faca fata .

In ce priveste mamiferele, sint in majoritatea lor bine adaptate conditiilor de aici. Astfel, mistretul, nurca, vidra, nevastuica, pisica salbatica, precum si sobolanul de apa, impreuna cu alte specii de rozatoare, au ales plaurul drept adapostul cel mai ferit de pericole. Dar la ape extraordinare, cind, datorita valurilor provocate de vinturi puternice, se rup bucati de plaur, pericolul nu le ocoleste nici pe ele. Atunci isi cauta salvarea pe grinduri mai inalte sau se avinta spre malurile de la limitele Deltei. Unele din ele, la fel cu vulpea si lupul, trec prin situatii grele in cazul zapoarelor, cind sint surprinse pe grinduri. Fiecare isi cauta salvarea cum poate. Acestea sint o parte din marile probleme pe care le creeaza, pentru fauna, specificul hidrologic al Deltei. “