Hidrologie “populara” a Deltei Dunarii

Date hidrologice asupra apelor din Delta Dunarii

Primele observatii hidrologice efectuate pe Dunarea maritima s-au facut pentru satisfacerea nevoilor navigatiei. Ele au inceput in prima jumatate a secolului trecut (1830), dar in mod sistematic si continuu s-au efectuat abia dupa 1879. Punctele in care au fost organizate observatii sint: Braila, Galati, Isaccea, Tulcea, Gorgova si Sulina. Intre 1920 si 1932 au inceput sa functioneze o serie de posturi de observatie si in punctele Pardina, Chilia (pe bratul Chilia), si Victoria, Uzlina, Dranov, Ivancea si Sf. Gheorghe (pe bratul Sf. Gheorghe), iar dupa 1952 efectueaza observatii si posturile de pe unele canale din interiorul deltei: trei pe canalul Pardina (la cotul Pardina, la cotul Chilia si la Stipoc), pe canalul Litcov la Perevolovca, Ceamurlia si Caraorman si pe canalul Dunavat la capatul dinspre Dunare si la Sarinasuf.

Variatia nivelului apelor din Delta Dunarii. Variatiile nivelului apelor in bratele Dunarii din cuprinsul deltei sau in apropierea ei au fost deduse atit pe baza de observatii directe cit si prin metode indirecte pentru punctele care au perioade mai scurte de observatii ori intreruperi.

Durata de observatii cuprinde o perioada de 60 de ani (1897 – 1956), fiind intrerupta numai in anii 1917 si 1918.

Nivelul “maxim maximorum”. Cel mai inalt nivel atins de apele libere de viitura de cand se fac observatii (1879) a fost inregistrat in portul Tulcea in 1897 (iunie), cand s-a ridicat la 5,22 m deasupra nivelului zero al Marii Negre. De aceea anul 1897 este considerat ca un an caracteristic pentru nivelele maxime.

In celelalte puncte in care s-au mai facut observatii, nivelele inregistrate cu aceasta ocazie au fost urmatoarele:

Tabelul 19
NIVELELE MAXIME DIN IUNIE 1897

Studiile efectuate prin metoda statistica-matematica au dus la concluzia ca, daca parametrii actuali nu se schimba, asemenea nivele pot aparea o data la 200 de ani (1/200). Nivelul apelor din 1897 a fost luat ca etalon pentru stabilirea valorii hidrogradelor locale. Acest nivel poate fi depasit in timpul formarii zapoarelor.

Variatiile zilnice ale nivelului in regiunea deltei sint relativ lente. In ultimii 80 de ani cresterile sau descresterile nivelului nu au depasit decit in mod exceptional 15 cm pe zi.

Apele extraordinare din 1897 sint considerate ca un fenomen exceptional, fiind determinate de un ansamblu de conditii, intre care o sincronizare naturala perfecta intre cresterile apelor afluentilor Dunarii din bazinul mijlociu (Tisa, Drava, Sava, Morava) si ale celor din bazinul inferior (Oltul, Argesul, Ialomita, Siretul si Prutul, precum si cei din Balcani (Timok, Iskar, Iantra).

Astazi se remarca o tendinta generala si continua de crestere a nivelelor datorita urmatoarelor cauze (76):

– ridicarea nivelului Marii Negre;
– avansarea gurilor Dunarii spre mare;
– inaltarea fundului albiei bratelor fluviului (ca urmare a inaltarii nivelului marii);
– colmatarea si inaltarea terenurilor dintre brate;
– strangularea sectiunii de scurgere a apelor mari si scoaterea de sub regimul de inundabilitate, integral sau partial, a unor importante suprafete din lunca si delta, prin indiguiri.

Prin amenajarile hidrotehnice care se preconizeaza sa se realizeze in lunca si delta in viitorul apropiat, aceasta tendinta va spori.

Nivelul “minim minimorum”. Cel mai scazut nivel inregistrat la Tulcea in perioada 1897 – 1957 a fost de – 0,45 m (cu 11 cm deasupra nivelului Marii Negre) fata de etiajul local, care a fost fixat la + 0,56 m. Nivelul minim “minim minimorum” inregistrat in 1921 a fost considerat caracteristic pentru nivele scazute.

Diferenta dintre maximul din 1897 si minimul din 1921 constituie si ea un etalon, pe baza caruia s-a stabilit valoarea hidrogradelor locale.

Dupa unii cercetatori hidrogradul zero pe toata lungimea deltei corespunde cu o usoara aproximatie cu nivelul zero al Marii Negre, iar valoarea unui hidrograd este, pentru punctele importante, urmatoarea:

VALOAREA UNUI HIDROGRAD (m)

Diferenta din ce in ce mai mica spre avalul deltei intre nivelele cele mai inalte si cele mai joase pune in evidenta rolul compensator al deltei, care provoaca aceste atenuari.

Desigur, prin indiguirea unor intinse suprafete din lunca si din delta si scoaterea lor de sub efectul compensator in perioadele de viituri maxime, nivelele ridicate vor creste si ele, fara ca sa creasca in aceeasi masura si nivelele minime. In felul acesta valoarea hidrogradului local se va schimba.