Localitati in Delta Dunarii

Satul LETEA

Satul Letea este situat la 4 km distanţã de C. A. Rosetti şi este conectat la canalul Magearu.

NOTA : Nu există alimenatre centralizată cu apă, locuitorii folosind apă direct din Dunăre ; localitatea nu are reţea de canalizare.

( sursa text : Master Planul Deltei Dunării )

 LETEA (la cca 4 km de C. A. Rosetti). Este asexzat pe un teren nisipos; pare nu de mult părăsit de talazurile mării, ce au imprimat parcă şi urmele valurilor ei.

Satul ne apare cu gospodării nu prea mari, case proaspăt văruite şi vopsite, cu pomi şi viţă de vie. Letea este singura localitate care poartă denumirea celui mai mare grind din deltă.

În acest sat s-a născut pictorul Stavru Tarasov (1883—1961). După absolvirea studiilor primare la Sulina şi a cursurilor Şcolii normale de la Cîmpulung, începe să studieze pictura la Iaşi, în cadrul Şcolii de Belle Arte, după care urmează cursurile Academiei Regale de Arte Plastice din Munchen, unde a fost coleg cu N. Tonitza şi Marius Bunescu. După anul 1900, Tarasov se stabileşte la Paris, dorind să cunoască arta franceză, întorcîndu-se în ţară în 1915, Tarasov funcţionează ca profesor la Şcoala primară din Sfiştovca — Periprava. A realizat foarte multe picturi ce surprind peisaje din deltă, precum şi din alte locuri pitoreşti: „Pe malul Dunării”, „Peisaj din deltă”, „Lipoveanca” ş.a. Despre lucrările lui Stavru Tarasov, Nicolae Tonitza spunea că „ele izbutesc să surprindă în natură chipuri şi aspecte de o rară nobleţe”.

Excursie în împrejurimi. De la Letea se poate pleca într-o excursie cu o barcă cu motor pe lacul Merhei, iar de aici pe canalul Dovnica — Dunărea Veche spre Matiţa sau înspre sud, la Dunărea Veche. Conducerea excursiei este bine să o aibe un localnic. Spunem aceasta pentru că sînt foarte multe canale laterale în care ne putem rătăci. În plus, pe drum se pot întîmpla unele necazuri, ca urmare a înfăşurării elicei de către plantele submerse sau a obturărilor de canale din cauza plaurului.

Drumul pe care îl străbatem trece printr-o zonă de un rar pitoresc, cu o vegetaţie luxuriantă, amintită şi cu alte ocazii. Vom întîlni pe marginea stufăriilor: feriga de apă (Nephrodium thelepteris) şi nu prea departe o altă ferigă micuţă: Pestişoara. Am mai vorbit despre ea la început. Acum o putem lua în palmă. E delicată. Nu are flori. Pe vremuri era o credinţă: acela care o va vedea înflorind, va avea o viaţă fericită. Era stabilită şi ziua !

Din neamul ferigilor întîlnim aici şi alţi reprezentanţi, ca de pildă, coada calului (Equisetum palustre) şi alte specii (E. fluvialis, E. hyemale, E. ramosissima ş.a.).

Tot pe acest drum, apropiindu-ne de Dunărea Veche (în direcţia canalului Sulina), vom putea întîlni o formaţie vegetală deosebit de interesantă, pe care localnicii o numesc „popîndac”. Pe un sol ceva mai ridicat nisipos, apar nişte moviliţe formate din rogoz (Carex), ce cuprind două specii: C. stricta şi C. buekii. Privind ceva mai de aproape, putem spune că este o creştere etajată. Temelia acestei „construcţii vegetale” o constituie rizomii de stuf, pe ei se instalează tufele de rogoz, care cresc an de an. Toamna, la baza frunzelor se formează muguri, din care primăvara apar lăstarii viitoarei generaţii. Această construcţie vegetală creşte, dar nu nelimitat: pînă la aproximativ 1 m înălţime. Prezintă un deosebit interes două aspecte: 1) numai stratul de sus este format din plante vii, care se aşează pe resturile unor generaţii trecute; 2) este şi mai interesant faptul că aceste resturi vegetale moarte nu împiedică aprovizionarea cu apă proaspătă a plantelor de la etaj. Sistemul ar putea fi asemănat cu un bloc a cărui aprovizionare cu apă se face numai la etajele superioare. La toate aceste “curiozităţi”, care se înscriu în marele capitol al adaptării plantelor, vom adăuga amănuntul — nici acesta lipsit de interes — că apa de inundaţie trece printre popîndaci şi spală depunerile de nămol dintre ei. În felul acesta, fiecare popîndac este, cum s-ar spune, de sine stătător. În acelaşi timp, apa este împiedicată să pătrundă în interiorul „construcţiei”: n-o lasă frunzele uscate ce o plachează şi o izolează pe dinafară. În ce constă totuşi adaptabilitatea plantelor şi de ce această existenţă „etajată”? în cazul unor viituri prelungite, apa ar acoperi plantele ce trăiesc la un nivel inferior şi le-ar sufoca. De aici necesitatea de a trăi la „etaj”, mai bine zis de a supravieţui.

Acest caz al asocierii a două specii de plante din aceeaşi familie (a rogozului), arătînd că „au făcut casă bună împreună”, nu poate fi considerat drept rar. Plantele pot prezenta însă şi alte forme asociere, cu un număr de parteneri mai numeros. De fapt, despre asociaţii de plante s-a mai amintit la începutul lucrării. Să luăm aici un exemplu concret: putem întîlni o asociaţie de plante care prezintă şi ea două etaje. Dar în ce fel? Poate fi formată din: peştişoara, lemna (Spirodela polyrrlnza), ciulinul de baltă (Trapa natans), iarba broaştei (Hydrochcris morsus ranae), plutică (Nymphoides peltata), toate aceste plante formează primul etaj al asociaţiei, adică cel de deasupra apei. Cel de dedesubt, adică submers, este compus din cosor sau brădiş (Ceratophyllum demersum), vîsc de apă (Myriophyllum spicatum), otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris). Plantele dominante aici sînt două specii, pe care le vom menţiona după denumirea lor latinească: Spirodela şi Salvinia. Alte compoziţii botanice pot impune alte denumiri de asociaţii ş.a.

( sursa text : lucrarea “Delta Dunării şi complexul lagunar Razelm” , 1982, autor : Domnul Inginer Eugen PANIGHIANŢ )

Padurea LETEA

Obiective turistice în împrejurimi: de la Periprava se poate vizita pădurea Letea. Se merge pe un drum de ţară care trece pe lîngă Grădina lui Omer, unde apare pregnant caracterul luxuriant al vegetaţiei. Pînă la Grădina lui Omer (numele vine de la un turc care cultiva, înainte de anul 1900, zarzavaturi, pe malul gîrlei Sulimanca) sînt cca 2 km, iar pînă la pădurea Letea cca 8 km. În afară de Hasmacul Mare, a cărui lungime are aproximativ 10 km, sînt şi alte fîşii mai mici: Tîrla Popii, Şchiopul, Cruşina ş.a.

După unele ipoteze, originea mediteraneană a vegetaţiei de aici s-ar datora păsărilor, care în perioada migraţiilor ar fi purtat cu ele involuntar spre aceste meleaguri seminţele plantelor specifice climatului mediteranean. Farmecul pădurii îl constituie nu numai arborii înalţi, cum este cazul plopului alb (Populus alba), de aproape 25 m, a stejarilor, ulmilor, dar şi a lianelor care caută să urce cît mai mult spre lumină şi soare, pe trunchiurile copacilor, împreună cu curpenul de pădure, hameiul, care laolaltă cu trandafirii sălbatici împiedică uneori aproape complet circulaţia prin pădure, oferind în schimb, prin coloritul florilor lor o imagine de un pitoresc rar întîlnit.

Dar nu numai vegetaţia pădurii cu aspectele ei tropicale poate impresiona pe vizitatori, dar şi dunele de nisip din imediata apropiere. Terenurile nisipoase din zona Letea au fost plantate experimental cu diferite specii de arbuşti fructiferi de pădure, între care coacăzul negru, zmeura, măceşul ş.a.

Fauna pădurii Letea oferă posibilitatea de a cunoaşte la faţa locului o seamă de specii de mamifere şi păsări: şorecarul (Buteo buteo), care — aşa cum îl arată numele — acordă preferinţă şoarecilor.

În ultimul timp a fost colonizat în pădurea Letea şi fazanul (Phasianus colchicus), pasăre originară din Asia, unde trăiesc 60 de specii. În acest cadru al pădurii Letea găseşte tot ce-i trebuie: îi place să se “scalde” în nisip, se află aproape de terenuri cu apă de infiltraţie şi cu tufişuri, pe care i le oferă pădurea.

( sursa text : lucrarea “Delta Dunării şi complexul lagunar Razelm” , 1982, autor : Domnul Inginer Eugen PANIGHIANŢ )

GALERIE FOTO I (Nikon 42x) :  Poze din 2012.04.27 – Mini-concediu – Inconjurul Deltei Centrale si Padurea Letea : Satul Letea

GALERIE FOTO II (Canon 35x) :  Poze din 2012.04.29 – Mini-concediu – O incercare de strapungere la Mila 23 si vizita in Padurea Letea : Satul Letea