Localitati in Delta Dunarii

Comuna CHILIA VECHE (satele componente: Chilia Veche, Tatanir, Câşliţa)

Chilia Veche este o localitate cu profil agricol.

Ce este de remarcat la aceasta localitate, biserica de astăzi (după planul arhitectului M. Preissler din oraşul Galaţi) poate fi considerată monument istoric pentru că are arhitectură asemănătoare cu biserica de la izvoarele Dunării din Donaueschingen – Germania.

NOTA : Nu există Staţie de epurare a apelor uzate (pentru care s-a realizat numai platforma).

( sursa text : Master Planul Deltei Dunării )

CHILIA VECHE (de la Tatanir pînă la Chilia Veche sînt 21 km), trecînd mai intai prin faţa cherhanalei. Vasele de pasageri opresc în faţa unui ponton, în mica radă a portului Chilia Veche. Ne aflăm în cea mai mare comună din Delta Dunării, care, după cum atestă statisticile, are peste 5 000 de locuitori (n. r. in 1982). Localitatea se află aşezată în partea dinspre nord a grindului Chilia, format la bază din argilă, pe care se află depozite de loess. El este de fapt o continuare a cîmpiei Bugeacului. Lungimea sa este de vreo 15 km, iar lăţimea de cca 5 km.

Trecutul localităţii a fost un timp comun cu al celei aflate astăzi (n. r. 1982) pe teritoriul U.R.S.S., care poartă denumirea de Chilia Nouă (pe malul stîng al braţului Chilia).

Primul izvor istoric în care este menţionată Chilia aparţine împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul. În perioada feudală, numele acestei localităţi apare mai des menţionat în documentele vremii. În primele decenii ale secolului al XIV-lea pînă în apropiere de Chilia se întindea spre est hotarul Ţării Româneşti. Voievozii români puneau mare preţ pe Chilia. În deţinerea ei vedeau posibilitatea de a păstra puternica linie a Dunării.

Aflăm aceasta dintr-o scrisoare adresată de domnitorul Vlaicu Vodă către braşoveni, invitîndu-i pe aceştia să trimită, prin el, armele lor Cetăţii Chilia, unde Iancu de Hunedoara ţinea o puternică garnizoană. Scrisoarea ne aduce ştirea că de la Tîrgovişte „cu grijă şi pe ascuns vor fi trimise la Brăila, iar de acolo la Chilia”. Fireşte era vorba de arme.

După succesul repurtat de Mahomed al II-lea, succes care a condus la căderea Constantinopolului, sultanul cuceritor îşi îndreaptă eforturile spre nord. Dar se loveşte de rezistenţa dîrză a românilor conduşi de Vlad Ţepeş. Cuceritorul Constantinopolului nu reuşeşte să cuprindă nici Chilia şi în final nici Ţara Românească şi se retrage, spunînd resemnat „că nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri atît de mari . Cît de mult dorea Mahomed al II-lea acest lucru îl aflăm tot de la el: „…atîta timp cît valahii vor stăpîni Chilia şi Cetatea Albă, iar ungurii Belgradul, noi (turcii), nu vom putea avea nici o biruinţă.

În peisajul de atunci al Chiliei se semnalează şi alte prezenţe. Astfel, prin Chilia trece, venind dinspre mare, seniorul francez burgund Walerand de Wavrin (1469), fost comandant al flotei burgunde, puse în slujba cruciaţilor. În primăvara anului 1445 Wavrin intră cu galerele sale pe Dunăre şi, trecînd prin Brăila, ia parte la asediul cetăţilor Turtucaia, Giurgiu şi Turnu . După diferitele acţiuni care au loc, seniorul Wavrin se înapoiază pe Dunăre şi mare, ajungînd la Constantinopol în luna octombrie a anului 1445.

Revenind la acţiunea de cucerire a Chiliei, stăpînirea ei era nu numai o dorinţă a sultanului cuceritor, dar şi a lui Ştefan cel Mare. În 1479, el construieşte pe malul stîng al Dunării cetatea Chilia Nouă, care în anul 1484 este asediată de o armată condusă de Baiazid al II-lea. Cît de puternică era această cetate, ne-o spune cronicarul turc Tursun-bei: „adîncimea şanţului cetăţii era de neînchipuit”, „iar urcarea inamicului pe ziduri era imposibilă”.

Am adăuga la interesul militar, strategic, cel economic. Chilia era o zonă foarte bogată, în primul rînd, datorită peştelui. Cronicarul turc Evlia Celebi ne spune că din venitul peştelui de la Chilia, turcii plăteau lefile oştenilor la un număr de 7 cetăţi, între care Isaccea şi Tulcea. Pescuitul de sturioni ce era făcut la Chilia — afirmă călătorul italian Cornelio Magni, în anul 1672. „era cel mai mare ce se făcea pe Dunăre”.

De asemenea, foarte mulţi alţi călători străini remarcă bogăţia pescăriilor de la Chilia, prinderea morunilor şi a altor specii de peşti, Prepararea icrelor negre şi trimiterea lor în alte ţări. Printre cei care ne relatează aceste aspecte se află şi sirianul Paul de Alep, călugărul italian Niccolo Barsi, francezul Jean Baptiste Tavernier ş.a. Aflăm astfel că pescăria nu era departe de Chilia, „în vecinătate, la o milă”. Tot de la aceşti martori oculari aflăm că „de la Chilia pînă la mare sînt circa şase mile” , în timp ce astăzi în linie dreaptă sînt 40 km. Se poate trage astfel concluzia că marea s-a îndepărtat de Chilia în cei 346 de ani cu aproximativ 80 m anual.

O altă bogăţie la Chilia erau cerealele, cum o aflăm din diferite documente, unele mult înainte de venirea turcilor. Astfel, exista în Chilia o mare concurenţă între negustorii din Veneţia şi Genova. Prezenţa raguzanilor cu aceleaşi scopuri este, de asemenea, atestată istoriceşte.

Actualul (n. r. 1982) profil economic al comunei Chilia Veche este agro-piscicol.

Obiective turistice în împrejurimi (n. r. in 1982):

1) folosind ambarcaţiuni ocazionale, se poate străbate ruta ce leagă braţul Chilia de canalul Sulina, prin canalul de legătură interioară Batacu — Baharova — Lopatna — Eracle spre Mila 23, iar de aici, pe Dunărea Veche, spre Crişan şi Sulina;

2) o altă rută pe uscat poate duce spre partea sudică a grindului Chilia, partea estică a acestuia se află o unitate de exploatare piscicolă intensivă, în condiţii de amenajare, în partea sud-vestică întîlnim mica aşezare Cîşliţa (pe unele hărţi e trecută sub denumirea de Câşla Chiliei), localitate în prezent dezafectată (n. r. in 1982). Grindul Chilia este folosit pentru agricultură şi creşterea vitelor. Fauna sălbatică a zonei cuprinde: porcul mistreţ, iepurele, vidra ş.a.

Un alt obiectiv de vizitat îl constituie:

3) grindul Stipoc, care împreună cu grindul Chilia formează un unghi drept.

De la Chilia Veche spre Periprava ne putem continua drumul cu ajutorul vaselor NAVROM sau cu nave speciale de excursie. Vom observa că apele Dunării, după ce depăşesc Chilia Veche, se despletesc din nou. Începe o nouă deltă interioară din zona braţului Chilia. În partea românească a braţului, apele înconjură două ostroave din această deltă: primul este Babina, iar cel de-al doilea Cernovca.

În unele lucrări această ordine a denumirilor geografice este inversată, fiind menţionat mai întîi ostrovul Cernovca şi după aceea Babina. De asemenea, celui de-al doilea ostrov i se spune Cerneavca). Braţele care înconjură aceste ostroave poartă aceleaşi denumiri ca şi ostroavele.

Din ambele braţe se desprind mai multe gîrle — cele mai multe însă din braţul Babina — care sînt orientate în direcţia sud-est. Vom menţiona pe cele mai importante: Roşca, Buhaiova, Hrecisca, Paliucova, Zamirana, Bratuşca, Hangica, Sulimanca Seacă, Sulimanca. Unele dintre acestea confluează cu lacul Merheiul Mare. Gradul de colmatare este diferit. De fapt, avem în faţa noastră o deltă altădată activă, ale cărei urme s-au păstrat.

La marginea sud-estică a locului Merheiul Mare s-ar fi aflat Pseudo Stoma (gura falsă), despre care vorbeşte geograful antichităţii Ptolomeu Claudiu (sec. II e.n.), dorind să arate că această gură nu avea ieşire la mare şi deci navigatorul care ar fi folosit-o s-ar fi putut înşela, neputînd ieşi pe aici cu corabia sa în larg . Zona este declarată rezervaţie naturală. Este mai lesne accesibilă dinspre Mila 23. După ce depăşim ostrovul Cernovca, ne vom afla în faţa localităţii: (n. r. Periprava)

( sursa text : lucrarea “Delta Dunării şi complexul lagunar Razelm” , 1982, autor : Domnul Inginer Eugen PANIGHIANŢ )

GALERIE FOTO I (Canon 35x) :  Poze din 2012.06.03 – Marea Traversada a Deltei de Nord – Chilia Veche, dragostea mea…