Tura in Delta 04.06.2011 – Un “cerc” in Delta Centrala

Sambata  04.06.2011 … Drumul catre Erenciuc

Pilotul s-a suit primul in barca. Acest obicei a ramas pana in ziua de azi… A aranjat un covoras care acoperea partial podina barcutei, apoi a inceput sa aseze constiincios lucrurile pe care i le dadeam : canistra cu 10 L de benzina – rezerva noastra strategiga – pusa frumos sub “bancheta” din mijloc, sa stea cat de cat la umbra, “geanta de barca” cu cateva lucruri de schimb, lanterne, bricege, o sticla de vin si apa, pusa tot la mijlocul barcii, sa echilibreze canistra, precum si alte “marafeturi” considerate de noi trebuincioase pe micuta noastra barcuta.

Apoi Pilotul s-a asezat la locul lui, in prova, direct pe podina, atent sa nu atinga supapa. “Boby, dezlegi tu barcuta ?”, intreb eu. Boby se uita intrebator la mine, fara sa raspunda… Parca nu era intotdeauna la fel ???

Am pasit in barca, am pornit motorul la sfoara si l-am lasat sa toarca. Barcuta era cu prova spre Dunare. “Tii minte ce-am vorbit despre drum ?, ma intreba Boby, zambind siret. “Tin minte…”, raspund eu, cautand sa-mi gasesc locul pe balon. Motorul “la eche” se conduce cu stanga, asa ca locul meu era pe balonul drept al barcii. “Pilotule, echilibreaza un pic…”, zic eu. Pilotul se muta, destul de enervat catre babordul barcutei. “Aici  este supapa…”, zise Pilotul intepat. “Stiu, ai grija sa nu rasufle…”, raspund eu. Cu cele doua saule in barcuta aruncate de Boby, am pornit, ne-am desprins de la ponton. Am iesit pe Dunare…

Dupa ce ne-am departat suficient de mal, am facut stanga, aval. “Asa a spus Boby, nu ? Aval… “, intreb eu. Pilotul raspunse scurt : “Da”.

Aflati in mijlocul Dunarii, am mai verificat inca o data daca vestele de salvare puse pe noi sunt bine inchise si am inceput sa glisam aval. Numai cine a condus o barcuta gonflabila cu chila tot gonflabila si cu podina segmentata poate sa stie senzatia glisarii intr-o asemenea barcuta : pe masura ce ambalezi motorul, podina incepe sa tremure… apoi se unduieste pe apa punand presiune in rigidizarile laterale. Desi Dunarea era linistita ca un lac, pe masura ce intra in glisare, barcuta se unduia. Simti aceasta unduire din crestet pana in talpi, chiar daca stai pe balon, dar daca stai direct pe podina… Apoi se stabilizeaza, zici ca se “intinde” pe apa si zboara. Senzatia era minunata.

Efectiv “zburam”, cu motorul “la jumate”, cu peste 30 Km/h, macar atat ne arata GPS-ul… 32 – 24 Km/h. In scurta vreme vedem “cei doi frati” in dreapta noastra. “Lasa-i pe dreapta si tine-o in lung…”, spuse Pilotul, aflat cu fata la mine, asezat lenes in prova. “Aye, aye, sir”, raspund eu. Dunarea Noua amonte spre Mahmudia ramane in dreapta noastra, impreuna cu “cei doi frati … electrici”. Facem jumatate stanga si ne continuam drumul aval. Acum stiam care-i Dunarea amonte si care-i Dunarea aval…

Barcuta, neavand de infruntat nici macar un val, se comporta excelent. Motorul torcea, conduceam cu mana permanent pe eche si cu degetul pe butonul rosu din capat… butonul de “STOP”. Nu averam “snurul rosu”, mea culpa.

Nici eu, nici Pilotul nu vorbeam. Pilotul, aproape intins in prova barcutei, scruta Dunarea. Eu, cocotat pe balon, conduceam… “Asta este adevarata libertate… Ape leganate cat vezi cu ochii, aventura, taramuri noi, ape noi… Lacul Erenciuc”, gandeam eu.

Cu ajutorul lui Dumnezeu lasam pe dreapta intrarea in Canalul Dunavat, “prindem” de fiecare data Dunarea Noua tinand cu strictete malul drept, apoi lasam Dranovul pe dreapta, o “lume” complet necunoscuta noua pe atunci si “prindem” Dunarea Veche care urma sa ne conduca catre intrarea pe Lacul Erenciuc. Identificand pozitia noastra pe harta (ViewRanger), ne schimbam strategia si traversam pe malul stang al Dunarii, dupa ultima “Dunare Noua” de la Dranov. Tineam malul stang al Duanrii, gandind : “daca se intampla ceva, sa iesim la mal…”. Dunarea incepea “sa se deschida” avand o latime impresionanta. O “mare” de apa …

Am avut noroc. Pe toata Dunarea, aproape trei sferturi din drumul de la Uzlina la Sfantu Gheorghe, am intalnit una sau doua barci care au facut valuri. Stiam deja lectia : barca “la jumate”, orientata oblic pe valurile de siaj. Dunarea fiind “larga”, valurile nu ne-au deranjat prea mult.

Am avut o strangere de inima : dupa ultimul sector de Dunare Noua de la Dranov, Dunarea incepe sa se lateasca excesiv. “Prietenul” nostru era malul stang. “Trebuie sa vedem insula”, gandeam eu. Pilotul fotografia.

A aparut in zare. Insula… “O fi aceea ??? ” ma intrebam. Imi aminteam de explicatiile lui Boby si ale kahlustei – Nicu – “Veti intalni o insula pe mana stanga. Traversati …”. Conform spuselor lor era una singura. O singura insula.

Noi eram pe malul stang, deja. Asa ca ne-am continuat drumul. Exact in dreptul “botului” insulei ni se deschidea pe stanga (V) intrarea intr-un canal. Am iesit din glisare. “Pilotule, acesta trebuie sa fie … Canalul Erenciuc”, zic eu. “Acesta … ESTE”, zise Pilotul apasat.

Am intrat pe canal, fix pe mijloc. “Paseam” cu teama… erau locuri – ape –  necunoscute pentru noi.