Tura in Delta 2015.12.19 – Mahmudia, ultima cota …

Parintele Ioanichie

Am intrat in chilia Parintelui. Nu mai puteam de frig. Nu ne mai simteam nici mainile si nici picioarele, iar fata mea era practic tumefiata de la vant. Am strans toate scaunelele pe care le avea Parintele in jurul unei sobite de pamant care duduia. Aceasta era singura sursa de caldura a Parintelui. Asezata intr-un colt al singurei camere, spre usa, pe dreapta cum intrai, sobita de lut a devenit dintr-o data cel mai pretios bun din incapere.

Numai cine a avut rude la tara in copilarie sau a vizitat case de odinioara poate intelege ce simti si mai ales cum simti caldura in jurul unei sobite de lut. Desi lemnele ardeau din belsug in soba, ea radia o caldura placuta, cat sa nu te arda. Aproape ca puteai tine mana pe ea. Rand pe rand ne puneam mainile direct pe lutul incins. Pilotul se descalta ca sa-si lipeasca talpile degerate de marginile sobitei.

A inceput o discutie “filosofica” despre viata si despre ceea ce se intampla acum in lume. Noi mai moderati, Parintele mai vehement, oricum, foarte bine informat. “Am trecut “la rasmut” pe langa inceperea celui de-al treilea Razboi Mondial…” a fost “concluzia” discutiei. Eu ma uitam la ceas. Aveam drum lung. Mai iesisem noaptea de pe Belciug. Stiam ce inseamna sa glisezi pe Crasnicol la lumina proiectorului dirijat de Pilot. Iar apoi, pe Dunare, sa eviti geamandurile in noapte. Ma ridic, desi nu eram complet dezghetat. “Parinte, Craciun Fericit, noi trebuie sa plecam …”. “Pe unde va duceti ?”, intreba Parintele. “Sa vizitam Belciugul daca se poate, apoi acasa, la Mahmudia Noastra”, am raspuns.

Am iesit din chilie. Frigul ne-a izbit direct in fata. M-am uitat cu coada ochiului la Pilot. Avea chef de Belciug ? N-avea. Dar mergea. Nu spunea nimic. Ne-am suit in barca. Pupezica plina de pisici, vreo 5. Gasisera caraselul prins de prietenul nostru din Mahmudia la pataca si se chinuisera sa-l manance. In zadar, era pus in doua pungi. Gonim matele, Parintele ne dezleaga si ne arunca parama, apoi plecam in sus pe Crasnicolul infernal. Dupa 50 m se lasa pe dreapta intrarea pe Belciug. Dar primii 150 m sunt cu apa fff mica. Incercam sa trecem. Nici vorba. Ar fi trebuit sa coboram in stuf, sa tragem barca. “Iesi tu de aici ca voi conduce eu pe intoarcere”, zise Pilotul. Pe de o parte simteam bucuria din glasul lui, pe de alta parte ma scutea de alte cateva ore in care sa iau vantul in fata. Ma uit la prietenul nostru din Mafmudia : incuviinta. Nici el nu vroia sa ne prinda noaptea.

Am iesit cu greu de pe Canalul Belciug. Am revenit pe Crasnicol. Fara sa-i readuc aminte, Pilotul trece la mansa. “Ai grija, sunt butuci submersati …” “Stiu …” imi replica Pilotul, “am simtit ca ai atins la venire”. In 10 m glisam pe Crasnicolul infernal. De aceasta data Pilotul era la mansa. Eu si cu prietenul meu din Mahmudia ne facuseram mici, foarte mici, aparati de barca. La un moment dat Pilotul reduce. Vedem o barca care urca pe Crasnicol. Cel putin 5 caini in barca si cam tot atatia oameni. S-au uitat la noi mai sa ne manance, nu alta. “Craciun Fericit” am strigat eu, prefacandu-ma vesel si agitand o sticla de palinca. N-au oprit, n-au scos o vorba. Au trecut pe langa noi si atat. “Taie-o”, i-am soptit Pilotului. “Alimentam la Sfantu ?”, ma intreaba Pilotul. “Alimentam unde vrei tu, numai iesi de aici. Suntem in poligon, nu-ti dai seama ???” Pupezica zbura pe Crasnicolul Infernal cu peste 80 km pe ora.

Am iesit pe Zaton-Buhaz. Pilotul era nauc. Pe langa vantul taios care-i biciuise fata, nu era de loc placut sa te intalnesti cu o barca plina de oameni care nu doreau sa se intalneasca cu tine. Si mai mult, despre care se poate presupune ca aveau … Ma opresc aici cu presupunerile, insa intalnirea nu a fost dintre cele mai comode. “Vreau sa vad Marea”, zise Pilotul. “Hai, La Popi este aproape.” Asa ca ne-am dus pana “La Popi”. Am acostat si am coborat pe plaja, unde, traditional, am cules melci. Marea, plaja de turba, melcii si noi. Atat era acolo. La revenirea pe Pupezica am incercat sa ies in Laguna. Am iesit cca 50 m, apoi m-am inpotmolit. Abia am revenit in senal. Speram sa vin pe Mare la Sfantu. Dar n-a fost sa fie. Cu Pilotul din nou la mansa, i-am spus : “Du-ne acasa… Si inca repede, ca murim de frig.” Pilotul se conformeaza si ajungand din nou pe Zaton-Buhaz, gliseaza.

Pupezica gliseaza in 10 m. Pilotul fereste magistral palcurile de stuf de pe Zaton-Buhaz. Zburam efectiv pe ape verzi. Prietenul nostru din Mahmudia era intre scaune, eu ma mai uitam din cand in cand la ce face Pilotul. Conduce. Pilota Pupezica cu 80 de km pe ora pe un canal nu mai lat de 2 m !!!

Iesind pe Dunare de pe Zaton-Buhaz si Garla Turceasca, Pilotul spune “Alimentam.” “Da, ok, alimentam”, spun eu si ne indreptam catre singura facilitate deschisa in Sfantu Gheorghe. Toti stiam ce urmeaza. Un lung drum pe Dunare, anost si infrigurat.