Tura in Delta 2015.12.19 – Mahmudia, ultima cota …

Sambata, 19 Decembrie 2015. Mansarda noastra din Mahmudia , ora 5:00 dimineata. Ma trezesc cu greu. Frig, foarte frig, dormisem toata noaptea cu geamul deschis, sa iasa fumul din camera. Caloriferul electric, singura sursa de caldura din camera, nu reusise sa faca fata. Ma ridic cu greu din pat. Fac mini-bombita ( = ness + miere). Imi aprind o tigara si iau laptopul. Nimic nou. Nimeni nu scrisese pe GDD. Nimic pe agentiile de stiri. Trag insetat din tigara in timp ce imi umezesc buzele cu mini-bombita …

5:30 dimineata. Trezesc Pilotul. Bezna. Pilotul aproape ca ma injura : “Ai inebunit ? E inca noapte…”. “Da, plecam devreme”, zic eu, “avem tura lunga de facut.” Pilotul se mosmondeste in pat, se ridica in sezut si ia tigara aprinsa de mine. Isi uda buzele cu mini-bombita, apoi incepe sa traga insetat din tigara. “Cat de lunga e ?”, ma intreaba Pilotul sec. “Cel putin 140 km”, raspund eu. “Minim 8 ore fara opriri, fara foc sa ne incalzim”, adaug.

Sudam cateva tigari la mini-bombita, Pilotul se scoala primul si se duce la baie sa se spele. Eu mai aprind o tigara. Apoi urmez acelasi ritual. Ora 6:15 dimineata. Cu rucsacul plin de aparate in spate, incuiem usa si coboram. Iesim si … frig. Foarte Frig. Prietenul nostru din Mahmudia nu venise inca. Aveam intalnire la 6:30. Il sun : “Vin acum. sunt in capul strazii…”, imi raspunde. Aprindem inca o tigara. Dragalas, Pilotul imi spune : “Esti nebun. Unde dracu’ mergem ??? E noapte.” Nu raspund, pentru a nu crea un conflict. Ma duc la masina sa iau “apa de foc”, rame si alte lucruri trebuincioase aflate in “geanta de barca”.

Apare prietenul nostru din Mahmudia. “Armam” Pupezica, fiecare stia ce are de facut. Nu vorbeam, aveam dintii inclestati de frig. Suportul pentru GPS pus pe pozitii, incarcatorul infipt, ViewRanger-ul setat sa inregistreze tura, tigara de dinainte de alimentare, totul s-a desfasurat in tacere. Mahmudia sclipea. Era noapte.

Alimentam. “Te rog, pana la ultima picatura. S-ar putea sa avem nevoie …” ii zic prietenului meu din Mahmudia. Nu era nevoie. Efectiv scurgea fiecare picatura de benzina din pompa de alimentare. Cerem covrigei, trei pungi si apa plata mare, apoi platim si plecam. Aveam covrigei, aveam apa, aveam tigari si … aveam chiar si apa de foc.

“Pilotule, … cioc-cioc”. Pilotul se conformeaza. Scoate din geanta de barca doua pahare si picura in ele ceva “apa de foc”.”Si tu… sa ne mearga bine in tura …”. Pilotul scoate inca un pahar si isi toarna si el. Cioc-cioc. “Sa mergem cu bine si sa ne intoarcem cu bine.” spun, apoi golesc paharul. Era inca noapte.

Pupezica era incarcata cu alimente pentru Parinte, pentru omul care se exilase pe Crasnicolul infernal, sa slujasca in salbaticie. Acolo mergeam. “Scoate, te rog” aparatele de fotografiat.” ii spun Pilotului. Cu o scurta injuratura abia rostita printre dinti – ii inghetasera deja mainile – Pilotul scoate aparatele. Canon EOS 650D pentru mine, cu un obiectiv 10-20 mm si Canonul 50x pentru Pilot. Soarele incepuse sa dea foc Dunarii. Ne mai aprindem o tigara, mai completam cu “apa de foc” si facem poze “la inspiratie”.

Eu eram la mansa. Depasisem macaralele aval de Mahmudia. “Glisam ???”, intreb eu. “Da, da-i drumul…” zise Pilotul. Prietenul nostru din Mahmudia incuviinta si el. Glisam, in 10 metri. Pupezica zburda pe Dunare. Echilibrez viteza, astfel incat sa ajung la un consum de 11 – 12 L la ora.

Dunarea ardea, la propriu. Era ata de frig incat iti inghetau mainile instantaneu pe aparatul de fotografiat. Pilotul s-a sculat de pe scaun de nenumarate ori sa fotografieze, apoi isi sufla in pumni sa se incalzeasca. L-am rugat pe Pilot sa tina mansa. M-am ridicat si eu, sa fac cateva poze…