Tura in Delta 2015.12.19 – Mahmudia, ultima cota …

La Capatul Lumii …

Dunarea se intindea nesfarsita in fata noastra. De fiecare cand glisez pe Dunare, mai ales noaptea, ma gandesc la doua lucruri: la geamanduri si la faptul ca acum 5-6 ani nici macar nu stiam cum curge ! Mi se parea o adevarata aventura sa te orientezi pe Dunare… este atat de mare !

Fugeam in noapte cu aproape 50 km/h. Pilotul si prietenul meu se ghemuisera sub nivelul parbrizului, sa nu-i loveasca vantul. Eu stateam itit peste parbriz, sa vad… sa vad geamandurile. Cu ajutorul lui Dumnezeu le-am evitat. Am vazut doi codalbi care nu s-au sinchisit de noi. L-am rugat pe Pilot sa tina mansa sa le fac o poza, asa, din fuga. Apoi am vazut cativa pelicani pe Dunare; semn rau, inseamna ca nu era peste in Balta. Rand pe rand am depasit Cotul Uzlinei, Canalul de la Murighiol, “fratii” de la Dunavat, intrarea pe Dranov, am intrat pe portiunea aceea lunga si fara rost care precede Sfantu Gheorghe si am ajuns la Sfantu.

“Hai sa bem un ceai sau o ciorba la Sfantu” am zis eu. Pilotul comenteaza sec : “Daca ai unde…” . Intram larg in Marina. Pintenul loveste. Intrarea s-a colmatat. Trebuie sa intrii pe mijloc, jumatate dreapta, desi acolo este piatra. Cu putin noroc, scapi. Deh, lucru romanesc, bine facut. Acostam. “Te rog du-te tu sa vezi la Delta Marina…” ii spun prietenului meu din Mahmudia. Si eu si Pilotul eram inghetati bocna. Se duce si vine inapoi : “Inchis. Nimic…”. Dezamagirea era crunta. Nu aveam unde sa ne incalzim. Dar si furia era mare: in anul de gratie 2015 niste nebuni care circula iarna pe Dunare nu pot bea un ceai cald in Sfantu Gheorghe, la capatul lumii…

“Hai la Parinte. Ne incalzim acolo.”, zic eu. Dar pana la Parinte mai aveam circa 37-40 km, drum greu. Aveam o sectiune urata din Crasnicolul infernal … Injurand printre dinti ies din Marina. Nu-mi venea sa cred : sa nu poti bea o cafea, sau un ceai. Unde ??? La Sfantu Gheorghe, la Capatul Lumii… Dar daca ai fi fost in dificultate ? Daca erai inghetat de-a binelea ? Daca ai fi cazut in Dunare, ai fi fost salvat si TREBUIA sa te incalzesti ??? Ghinion ! Asa cum bine ne-a spus … cineva.

Am iesit din Marina lovind fundul din nou. Am traversat Dunarea si am intrat pe Garla Turceasca. Am facut dreapta pe prima ramificatie, intrand pe Canalul Zaton-Buhaz. Dupa o scurta trecere prin fata cherhanalei, am glisat. Aveam drum lung in fata. Pentru a evita capcanele de pe Crasnicolul infernal, am facut dreapta (nord) pe Canalul Uncova, apoi, la intersectia cu Canalul Palade, am facut stanga (vest) pe Canalul Palade, pentru a iesi pe Crasnicol.

Crasnicolul. Am simtit un fior. Eram inca in zona cu stuf, sa zicem fara pericole. Am glisat. Am ajuns repede in zona impadurita. “Tac-tac” facea pintenul. Atingeam butucii enormi care tapeteaza fundul canalului. “Cum o fi, o fi…”, imi zic eu in sufletul meu si nu ies din glisare. Mana imi inghetase pe mansa. Daca se intampla ceva, sa pot sa o trag. Sa fie acolo. Pilotul, ghemuit sub parbriz, imi arunca o privire semnificatica : “Pupezica, esti nebun. Dar nu asa, esti NEBUN cu acte in regula … “. Se tinea de barca si se uita semnificativ la vestele de salvare aflate la picioarele lui. Prietenul meu din Mahmudia coborase de pe bancheta din spate si statea pe jos, intre scaune, pe paiolul barcii. Nu spunea nimic. Se uita in jos. Nu era zona lui sa stie unde ne aflam dar intelegea ce facem …

Asa a trecut “padurea” de pe Crasnicol si au aparut … caprele. “Mai avem putin pana la Parinte”, zic eu. “Du-ne acolo si acosteaza”, replica Pilotul ghemuit. Prietenul meu nu vorbea. In cateva minute acostam la Parinte. S-a bucurat cand ne-a vazut. Descarcam sacosele cu alimente si trecem pe mal. “Parinte, da-ne voie sa ne incalzim…” . Ne-a poftit in chilia lui.