Tura in Delta 02.08.2014 – O noua explorare a Deltei de Vest – Canalul Candura + Povestea lui Tudor
Acum incepe povestea lui Tudor :
1. Pre-istorie și pre-condiții (wrote by Tudor)
De când mi-am luat prima barcă mi-am dorit ca împreună cu copiii să bat într-o tură câte ceva în legătură cu fiecare dintre brațele Deltei. Ceea ce m-a oprit inițial a fost lipsa de experiență la manșă, pentru că într-o tură cu copiii nu poți risca absolut nimic.
Ulterior m-a oprit tocmai experiența dobândită, care îmi spunea că nu pot porni la drum până nu voi avea la îndemână o modalitate prin care să știu în fiecare clipă unde mă aflu și să știu exact încotro să mă îndrept ca să ajung la destinația dorită. Între timp copiii au mai crescut, tehnologiile au mai evoluat, mi-am luat o barcă nouă pe care am montat de la producător un GPS nou cu harta Deltei instalată, am mai făcut tot felul de expediții de pescuit și nu numai. Dar mai trebuia ceva, chiar dacă nu știam că mai trebuie.
Era nevoie ca un împătimit al Deltei, familiarizat foarte bine cu IT-ul, să dedice timp și energie adunării informațiilor despre Deltă, spre care să venim apoi noi, cu toții, cei care imediat ce am văzut inițiativa am plonjat firesc pentru congregare întru orientare. Și pentru că trebuia ca această persoană să aibă un nume care să spună totul și nu prea multe în același timp, și-a spus Pupezica Veselă. Cum știm cu toții că Pupezicile nu pot circula pe ape fără mijlocitori, Pilotul a apărut firesc și distins, așa cum aveam să observ personal pe ape.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.