Tura in Delta cu masina 2016.01.16-22 – Blocati de Viscol in “Delta de Iarna”

17.01.2016, DIMINEATA INAINTEA RASARITULUI. URGIA LUI DUMNEZEU.

Noaptea trecea greu in mansarda friguroasa. La un moment dat am simtit frigul patrunzand sub plapuma. Am stiut ca incepuse, insa… Desi geamul era intre – deschis pentru aerisire, nu se auzea nimic. Nu se auzea viscolul.

Pe la 2:00 noaptea m-am ridicat din pat. Era frig, foarte frig. Ma duc la geam si ma uit : in lumina becului de pe trotuar se vedea zapada. Vantul o torcea lenes provocand mici vartejuri. Totul era alb. Insa nici pe departe nu parea sa fie viscol. Am mai incercat sa dorm insa pe la ora 3:00 am renuntat. Era prea frig. M-am sculat din nou din pat, am facut mini-bombita si am revenit la loc sub plapuma, cu laptopul pe genunchi. Am tras adanc din tigara urmarind prognoza pe doua site-uri : ninsoare si vant, insa vant moderat, cca 30 km/h.

Am “parcurs” tot ritualul de dimineata : tigari sudate, site-uri interesante, mini-bombita si pe la ora 4:30 m-am sculat “definitiv”. Un dus fierbinte prelungit m-a trezit definitiv. Am scos jumatate din bagaj : acestea erau hainele cu care urma sa ma imbrac. In jos: un overall, ciorapi de ski, pantaloni matlasati, supra-pantaloni de Goretex, ghete de goretex in picioare. In sus : peste overall, camasa, apoi pullover de fleece, geaca de Goretex si pufoaica. Manusile erau in “geanta de barca”. Caciula nu aveam, in schimb aveam cagula si ochelari de ski, tot in “geanta de barca”. Punandu-mi toate “acareturile” prin buzunare, de la tigari, brichete pana la bani, am luat rucsacul foto si am iesit din camera. Geanta de barca era in masina. Era ora 6:30 …

Mergand pe holul din fata mansardei aveam o usa care dadea pe o mica terasa spre Dunare, pe fata cladirii. Cand am deschis-o, am vazut URGIA. Insa tot nu mi-a venit sa cred …

Am coborat, am iesit din hotel. Viscolul m-a lovit cu brutalitate in fata. Abia puteam sta in picioare. Am cautat balustrada sa pot cobori cele cateva scari pana in fata hotelului. Totul era un iad alb. Am ajuns cu greu la masina, punandu-mi gluga in cap. Practic nu puteam sta in picioare din cauza vantului. Am deschis masina din cheie, “amprenta” fiind inghetata si nefunctionala. Am luat o pereche de manusi imblanite in maini, lasate strategic pe bancheta din spate. Cu un instrument de curatat geamuri am inceput sa deszapezesc masina. Dupa ce am dat jos stratul gros de zapada care efectiv masca usa soferului, am patruns in masina si am pornit-o, activand toate sistemele posibile si imposibile de climatizare si desaburire : caldura in geamuri, caldura in volan, caldura in scaune, clima pe “HI” dar cu turatie scazuta. Apoi am iesit afara din masina si am purces la deszapezire.

Viscolul batea turbat. Era noapte. Dunarea nu se vedea, implicit nici Pupezica. Se auzea doar un muget sinistru. Facusem o alegere inspirata in ceea ce priveste pozitionarea masinii. Vantul batea dinspre nord iar masina era inzapezita numai pe o parte. Fata – spate aveam troiene, insa “abordabile”. Urcand in masina pe jumatate deszapezita insa inghetata bocna, mi-am dat seama de ce nu intuisem viscolul la ora 2:00 noaptea cand ma uitasem pe geam : mansarda este orientata spre sud, iar vantul batea de la nord, asa ca scutul era tinut de insasi … cladirea in care se afla mansarda !!!

7:15 dimineata zilei de 17.01.2016. Viscolul batea turbat. Aveam intalnire cu prietenul meu din Mahmudia la ora 7:00 la barca. Il sun: “Omule, vin sa te iau cu masina.”. “N-aveti cum sa ajungeti la mine. Vin eu. Termin de adunat lemnele si vin”. “Ok, nici o graba. Eu incerc. Daca reusesc, ma gasesti in drumul principal”. Si am plecat catre prietenul meu …

Iadul alb. Nu se vedea nici macar la 5 m in fata masinii. In curba la Mon Jardin era un fuior de zapada lat de cca 1 m si inalt de cca 0.70 m. Accelerez si trec. Masina patineaza dar trece. Pana spre iesirea din Mahmudia am mai intalnit cateva fuioare pe care le-am depasit. La intrarea pe strada prietenului meu, nici vorba sa treci. Troiene de 1 m blocau intrarea. Intorc cu greu in viscol, pun avariile si astept. Pe la 7:45 apare dintre nameti prietenul meu. “Frig, foarte frig. Haideti sa mergem la barca sa nu o dea la fund”. Un fior rece ma trecu pe sira spinarii.

Ce se intampla cand bate viscolul ? Barca, aflata pe apa, este lovita numai dintr-o parte. Valurile, spuma, stropii, toate lovesc si cristalizeaza pe barca pe o singura parte. Se depune strat de gheata compacta. Incet – incet barca se inclina sub greutatea platosei de gheata inspre partea batuta de viscol. Cand se inclina suficient de tare, valurile baga apa in barca si barca se duce la fund.

Am refacut traseul cu masina catre ponton. Fuioarele pe care la taiasem pareau intacte. Nu se mai vedea nici o urma, desi trecusem pe-acolo acum nici jumatate de ora. Am ajuns la ponton. Pupezica era inclinata. “Te descurci sa o deslegi singur ? Eu iau peridocul.” il intreb pe prietenul meu din Mahmudia. “Fara probleme. Numai sa bagati dumneavoastra peridocul in apa cum trebuie. Atentie la gheata.”. Prietenul meu pleaca la ponton, eu manevrez masina catre peridoc. Ma dau jos din masina, pozitionez peridocul, il cuplez si ma sui in masina. Apoi ma indrept catre rampa.

Rampa plina de gheata. Decid sa bag peridocul in apa aval de rampa, pe pamant. Aveam pamant amestecat cu pietre care imi asigurau aderenta, in ciuda ghetii. Prietenul meu din Mahmudia apare la orizont cu Pupezica, valsand pe valurile de pe Dunare. Peridocul era bagat in apa pana la limita aripioarelor care protejau rotile. Dupa cateva incercari nereusite, Pupezica era pe peridoc, asigurata. Scot barca din apa si o ducem la adapost, “la dos” cum spune prietenul meu din Mahmudia.

Inghetati bocna, avand zapada in zonele cele mai intime, ne reintoarcem la hotel. Am inceput sa ne dezmortim cu un vin de Nifon … Drumul era blocat. Tulcea era la capatul lumii. Pupezica era in siguranta … “la dos”.

GALERIE DE POZE II : 2016_01_17-S7_1-Blocati_de_Viscol_in_Delta_de_Iarna-Pupezica_pe_apa_in_Viscol-P1