Tura in Delta Dunarii 2017.05.18 – Intrunire in Delta Dunarii – Z4 – De la Periprava la Sulina pe Lacurile Merheiul Mic, Merheiul Mare, Vastojnaia, Lungu (Dolha) si Poliudeanca si pe Canalele Sulimanca, Dolha si Dovnica
Tura in Delta Dunarii din 18.05.2017 inregistrata de Pupezica :
SINTEZA :
LOCALIZARE GENERALA A TUREI :
Delta Dunarii, Delta de Nord, Bratul Chilia, Periprava, Bratul Cernovca, Canalul Sulimanca, Garla Satului, retour pe Canalul Sulimanca, Lacul Merheiul Mic, Lacul Merheiul Mare, Canalul Gutuilor Salbatici, traversare spre sud prin japsele adiacente Canalului Gutuilor Salbatici, Lacul Vastojnaia, vizitarea Japsei Estice adiacente Lacului Vastojnaia, retour pe Lacul Vastojnaia, Lacul Lungu (Dolha), traversare in PREMIERA de pe Lacul Lungu (Dolha) pe Lacul Miazazi (Poliudeanca), Lacul Miazazi (Poliudeanca), Canalul Miazazi, Canalul Dovnica, Bucla Marelui “M” aval Crisan, Bratul Sulina, Sulina, Marina Mica
Joi, 18.05.2017. Periprava. Dimineata. Foarte de dimineata. Imi lipsea ceva. Leganatul barcii. Cafea … nu aveam primusul cu mine. Imi lipseau mai multe !!!. Mini-bombita dubla (si pentru Pilot). Afara din camera. Tigari sudate. Nimeni, doar cateva pasari. Le injur copios. Cand am teleul cu mine nu vin.
Apar si colegii. Nimeni nu prea dormise bine. Mama mea a avut apa de o palma in baie. Nervi retinuti si fara comentarii. Cativa dintre noi mai destepti isi pregatesc singuri micul dejun, aducandu-si “ustensilele” pe jos, de la barca. Excursie de 30 de minute. Altii, mai comozi, printre care m-am numarat si eu, luam micul dejun la pensiune. 6 persoane, 3 farfuriute cu icre asa-zis de stiuca, 2 ochiuri de caciula. “Va rog, vreau si eu o feliuta de branza…”. “N-avem”, veni raspunsul prompt. Am manjit o felie de paine cu icre, am inghitit ouale pe nemestecate … 25 de lei de persoana (in cazul nostru, ca eram 4 persoane, doar 100 de lei) si m-am dus in camera de unde am scos bagajele. Repede.
Nu prea am vrut sa spun, dar asa fusese si aseara. Pilotul : “Va rog, dati-mi si mie o bucata de peste prajit cu mamaliga”. “N-avem”. In farfurie trona o “coasta de peste” cu sos rosu. Am “hapait” o cina de 50 de lei de persoana si ne-am culcat. Hai ca a venit dimineata repede.
Ne mobilizam si incarcam masina. Erau doua dar, pentru economie, s-au facut doua curse cu o singura masina. Ok. Oricum ne desparteam. Gabitzu, lider de grup, ii ducea pe George si Silviu la Letea, Catalin a optat tot pentru Letea, Hypopotamka a optat pentru o traversare aventuroasa prin japse, de la nord la sud, prin Delta de Nord. Am pornit fara alimentare. In Periprava nu exista Statie de Benzina. Gabitzu, de parca ii parea rau, a mers vreme indelungata in fata noastra, pe Sulimanca. Culori incredibile. Padurea se reflecta in apa.
Vreme perfecta. Mergeam la pas, nu aveam chef sa glisam. La intrarea pe Lacul Merheiul Mic decid sa ne abatem spre nord-vest, pe Garla Satului. Pilotul mai fusese cu mine, insa mama si verisoara mea nu mai vazusera garle uitate de Dumnezeu. Salbaticie totala, garla neumblata, pasari, nuferi, tot ce-ti poti dori. Si cel mai important, nimeni.
Ne intoarcem de pe Garla Satului pe Sulimanca. La scurta vreme intram pe Lacul Merheiul Mic. Glisam. Trecem cu bine pe Lacul Merheiul Mare si ne indreptam tot in glisare, catre Canalul Gutuilor Salbatici. Acest canal este de o frumusete rara. Are maluri ferme, destul de inalte, pline de casute de pescari. Iar pe tot parcursul lui sunt gutui salbatici, unul langa altul, pe ambele maluri. Primavara este o nebunie de roz. Acum nu era nimeni la casute, intru-cat era prohibitie.
Spre capatul sud-vestic al Canalului Gutuilor Salbatici se deschide pe mana stanga (spre sud) o japsa. Numai pasari. Intram. Ape nestiute. Dupa sute de cadre trase de Pilot, iesim pe Vastojnaia. Totul la pas. Nu ne potolim si exploram o japsa adiacenta Lacului Vastojnaia, spre est. O inconjuram. Covoare de nuferi. Ne reintoarcem pe Lacul Vastojnaia.
Iesim prin sudul Lacului Vastojnaia pe Lacul Lungu (Dolha). De acolo, tot spre sud-vest, trecem pe Lacul Miazazi (Poliudeanca). Ne orientam de aceasta data catre sud-est si intram pe Canalul Dolha pe Iesirea de Sud-Est de pe Lacul Poliudeanca. Parcurgem canalul in glisare si iesim pe Dovnica. Nu spun, dar eram un pic temator. In partea de sud a Canalului Dovnica de obicei este plaur. Scapam fara aventuri si iesim pe Dunare. Bucla Marelui “M” aval Crisan. Tigari sudate, felicitari pentru Pilot care condusese tura, apa de foc, glisare. Eram pe Dunare si mergeam catre Sulina.
Stalpi de inalta tensiune. Dig. Piatra. Apare Macaraua (La Macara) marcand intrarea pe Canalul Busurca. Apoi cladirile vechi si nerenovate ale Orasului Sulina. Trecem de oras si dibuim intrarea lata de maxim 2 m in Marina Mica. Acostam. Colegii de tura se cazasera deja. Noi aveam sa stam la un prieten din Sulina. Chemam un taxi. Era imposibil sa caram bagajele. Vine, il incarcam, ii dam adresa, il platim si il trimitem. Noi venim pe jos. Seara, spritz, discutii, vorbe. Linistita Delta.
———————————————————————————————-
NOTA privind pensiunile din Periprava :
Periprava este o localitate situata in nordul Grindului Letea, RETRASA DE LA DUNARE. Toate pensiunile, fie ca au sau nu facilitati de acostare, sunt la mare distanta de Bratul Chilia (cca 20-30 min. de mers pe jos, cca 5-10 min. de mers cu masina). Ca urmare, “serviciile complete” de tip “transfer” de la mal la pensiune sunt ESENTIALE.
Ca sfat : daca veniti cu barca proprie, nu va uitati NIMIC pe barca. Cazarea nu presupune mai multe curse de la pensiune la barca. La pensiunea la care am stat, transferul de la barca la pensiune era taxat separat : 15 lei de persoana. Ca urmare un singur drum “in plus” de la pensiune la barca si retour va poate costa lejer 30 lei.
———————————————————————————————-
“INDEX” DE ACTIVITATI IN CADRUL TUREI:
Ghid in Delta Dunarii, Excursii in Delta Dunarii, Trasee personalizate in Delta Dunarii, Ture in Delta Dunarii, Aventuri in Delta Dunarii, Excursii personalizate in Delta Dunarii, Turism activ in Delta Dunarii, Turism responsabil in Delta Dunarii, Bird-watching de vara in Delta Dunarii, Wild Life in Delta Dunarii, Ture de fotografie in Delta Dunarii, Ture de vara in Delta Dunarii, Intrunire in Delta Dunarii
TRASEU :
Delta Dunarii – Delta de Nord – Bratul Chilia – Periprava – Bratul Cernovca – Canalul Sulimanca – Garla Satului – retour pe Canalul Sulimanca – Lacul Merheiul Mic – Lacul Merheiul Mare – Canalul Gutuilor Salbatici – traversare spre sud prin japsele adiacente Canalului Gutuilor Salbatici – Lacul Vastojnaia – vizitarea Japsei Estice adiacente Lacului Vastojnaia – retour pe Lacul Vastojnaia – Lacul Lungu (Dolha) – traversare in PREMIERA de pe Lacul Lungu (Dolha) pe Lacul Miazazi (Poliudeanca) – Lacul Miazazi (Poliudeanca) – Canalul Miazazi – Canalul Dovnica – Bucla Marelui “M” aval Crisan – Bratul Sulina – Sulina – Marina Mica
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.