Tura in Delta 2016.07.23 – Traversada celor 3 Delte intr-o singura Tura : Delta Centrala cu Lacurile Rosu – Rosulet, Delta de Nord cu Lacurile Merheiul Mare, Matita si Lacul cu Ciulini si Delta de Vest cu Lacurile Lideanca si Vacaru
Tura in Delta 23.07.2016 inregistrata de Pupezica :
SINTEZA :
LOCALIZARE GENERALA A TUREI (1) :
Etapa I – Traversada Deltei Centrale :
Noapte linistita petrecuta pe barca sub cerul instelat la Sfantu Gheorghe. Trezirea dimineata devreme inaintea rasaritului. Mini-bombita (ness + miere) cum nu mai bausem demult. Pregatirea barcii pentru tura. Plecarea in tura odata cu rasaritul soarelui. Coborare pe Bratul Sfantu Gheorghe pana la Varsarea in Mare. Hula puternica in Strelca. Valuri de peste 1 m. Strelca – Gura de Varsare a Bratului Sfantu Gheorghe. Scurta sesiune de fotografie. Iesirea pe Marea Neagra. Hula se amplifica. Luam decizia sa ne intoarcem. Intoarcem barca cu greu din cauza valurilor. Retour pe Strelca si apoi pe Bratul Sfantu Gheorghe pe val purtator.
Bratul Sfantu Gheorghe amonte pana la Intrarea 11 – Intrarea Sudica pe Canalul de Centura (Cordon Litoral). Parcurgerea spre nord a Canalului Cordon Litoral pana la intersectia cu Canalul Tataru. Vizitarea Canalului Tataru. Parcurgerea Canalului Tataru spre nord-vest. Tentativa esuata din cauza unui plaur de a ajunge pe Lacul Tataru. Retour pe Canalul de Centura (Cordon Litoral). Parcurgerea Canalului de Centura (Cordon Litoral) spre nord pana la Intrarea Estica pe Lacul Rosu.
———————————————————————————————-
NOTA 23.07.2016 privind Canalul Cordon Litoral :
Canalul Cordon Litoral este un canal in mare parte rectiliniu, legand practic pe apa Comuna Sfantu Gheorghe aflata la sud de Orasul Sulina aflat la nord. Ca urmare, Canalul Cordon Litoral, numit si Centura Marii sau Canalul Tataru de catre localnici, este un canal preponderent utilitar.
Intrarea Sudica pe Canalul Cordon Litoral (Intrarea 11 in Delta) se deschide din Bratul Sfantu Gheorghe, la cateva sute de metri amonte de inceputul comunei cu acelasi nume. Intrarea 11 este larga si clar conturata, iar ca reper pot fi luate niste sine de metal batute vertical aproape de malul estic al canalului, chiar la intrarea din brat, avand rolul de a stabiliza malul si a-l feri de eroziunea Dunarii.
Intrarea Nordica pe Canalul Cordon Litoral se face de pe Canalul de Centura Sudic al Sulinei. Si aceasta intrare este larga si clar conturata fara a prezenta elemente semnificative care pot fi luate ca reper. Pentru a prinde Intrarea Nordica pe Canalul Cordon Litoral trebuie sa parasim Bratul Sulina spre sud pe Intrarea 32 in Delta – Canalul Busurca in dreptul Milei 2 avand ca repere Pensiunea Mila 2 situata pe malul estic al Canalului Busurca si o macara enorma situata pe malul Vestic al canalului. Prezenta macaralei face ca acel punct sa fie supranumit “La Macara”.
Urmand Canalul Busurca spre sud ajungem la intersectia cu Canalul de Centura Sudic al Sulinei unde ne orientam spre est. Urmand Canalul de Centura Sudic al Sulinei spre est, vom ajunge la prima intersectie cu un canal pe mana dreapta (sud) unde se deschide Intrarea Nordica pe Canalul Cordon Litoral
Malul estic al Canalului Cordon Litoral este complet indiguit, fara nici o spartura care sa permita trecerea la est de canal pe japsele Deltei Mareice care se succed de la sud la nord, pana aproape de Sulina. Pe dig este un drum de pamant nepietruit care asigura legatura terestra intre cele doua localitati. Acest drum nu poate fi parcurs decat cu tractorul sau cu un vehicul 4 x 4 serios. Pe timp de iarna grea, cand sunt poduri de gheata pe Bratul Sfantu Gheorghe, acest drum este singura cale de aprovizionare a comunei din Orasul Sulina.
Malul vestic al Canalului Cordon Litoral este in general instufat, cu exceptia extremitatilor. Deasemenea, acesta prezinta cateva sparturi care permit accesul pe cateva japse. Tot in malul vestic se deschid cele doua intrari importante : Intrarea Estica pe Lacul Rosu si Intrarea Nord-Estica (Intrarea 1) pe Lacul Rosulet prin Canalul Sondei.
Canalul Cordon Litoral are o adancime constanta de cca 2.0 – 2.5 m indiferent de cota apelor Dunarii masurata in Portul Tulcea.
Posibilele obstacole de pe Canalul Cordon Litoral sunt blocajele cu plauri intalnite in general in dreptul celor doua japse principale care se deschid catre vest din Canalul de Centura a Marii. Prima japsa de la sud la nord este situata in dreptul Lacului Tataru iar a doua japsa este chiar in dreptul Intrarii Vestice pe Lacul Rosu. Uneori aceste blocaje sunt atat de consistente incat Canalul Cordon Litoral este practic blocat, intrerupandu-se astfel legatura directa pe apa intre Comuna Sfantu Gheorghe si Orasul Sulina. Au fost numeroase situatii de acest fel in care Canalul de Centura a Marii nu a putut fi parcurs.
Pentru trecerea de pe un mal pe altul al Canalului de Centura a Marii sunt folosite niste bacuri rudimentare actionate de niste cabluri metalice. Atunci cand bacul este in miscare conducatorul unei ambarcatiuni trebuie sa opreasca si sa lase bacul sa-si incheie manevrele intru-cat risca sa agate cu elicea sau cu pintenul cablurile intinse prin apa. Recomandabila este iesirea din regimul de glisare si continuarea deplasarii in regim de deplasament prin dreptul bacului, cu motorul ridicat, chiar si atunci cand bacul stationeaza, intru-cat exista acelasi risc daca cablurile nu s-au intins pe fundul canalului.
———————————————————————————————-
———————————————————————————————-
NOTA 23.07.2016 privind Intrarea Estica pe Lacul Rosu :
Intrarea Estica pe Lacul Rosu este cea mai favorabila intrare pe lac din punct de vedere al accesului. Desi cea mai cunoscuta intrare pe Lacul Rosu este cea pe la Tabara (Intrarea Vestica pe Lacul Rosu, legatura dintre Lacurile Puiu si Rosu), Intrarea Vestica pe Lacul Rosu este aproape permanent blocata de plauri, necesitand, atunci cand se poate, diverse variante de ocolire prin Lacul Potcoava situat la nord sau prin Lacul Mandra (Bijan) situat la sud.
Elementul principal de identificare al Intrarii Estice pe Lacul Rosu il constituie japsa pronuntata care se deschide in malul vestic al Canalului de Centura a Marii. De la sud la nord aceasta este a doua japsa importanta intalnita pe canal iar de la nord la sud este prima.
Un alt element de identificare al Intrarii Estice pe Lacul Rosu este un Ponton Plutitor al Hidroconstructia S.A. acostat de ani buni pe malul estic al Canalului Cordon Litoral, chiar in dreptul intrarii pe japsa. Locul se mai numeste printre localnici “La Dormitor”.
Adancimea apei pe japsa care precede practic Intrarea Vestica pe Lacul Rosu este de cca 1.0 m in conditii de ape medii.
Intrand pe japsa de pe Canalul Cordon Litoral ne orientam catre vest – sud-vest, catre capatul vestic al japsei. Japsa este presarata cu fultane de stuf care pot fi ocolite fara mari probleme. Catre capatul vestic japsa se strange devenind practic un canal care ne conduce pe Lacul Rosu. Adancimea apei pe canal este de cca 1.5 m in conditii de ape medii.
———————————————————————————————-
Identificarea Intrarii Estice pe Lacul Rosu. Parcurgerea japsei care precede canalul de intrare pe Lacul Rosu. Trecerea pe Lacul Rosu. Vizitarea Lacului Rosu. Identificarea Intrarii 9 pe Lacul Rosulet. Treversare de pe Lacul Rosu pe Lacul Rosulet pe Intrarea 9. “Crosetarea” canaluselor de legatura dintre Lacul Rosu si Lacul Rosulet (Intrarile 8, 7, 6). Vizitarea Lacului Rosulet. Traversarea spre nord-est a Lacului Rosulet pana in dreptul Intrarii 1 pe lac – Canalul Sondei. Identificarea Intrarii 1 pe Lacul Rosulet. Parcurgerea Canalului Sondei de pe Lacul Rosulet pe Canalul Cordon Litoral.
Parcurgerea Canalului Cordon Litoral spre nord pana la iesirea acestuia pe Canalul de Centura Sudic al Sulinei. Parcurgerea spre vest a Canalului de Centura Sudic al Sulinei pana la intersectia cu Garla Busurca. Parcurgerea Garlei Busurca spre nord pana la iesirea acesteia pe Baratul Sulina la Mila 2 (Intrarea 32 in Delta Dunarii, La Macara). Iesirea pe Bratul Sulina.
———————————————————————————————-
NOTA 23.07.2016 privind Intrarea 1 pe Lacul Rosulet de pe Canalul Cordon Litoral prin Canalul Sondei :
Intrarea 1 pe Lacul Rosulet de pe Canalul Cordon Litoral prin Canalul Sondei se constituie in cea mai favorabila cale de acces pe lac intru-cat este lipsita complet de obstacole si nu pune probleme de orientare.
Abordata atat dinspre sud, de pe Lacul Rosulet, cat si dinspre nord, de pe Canalul de Centura a Marii, Intrarea 1 pe Lacul Rosulet prin Canalul Sondei este clar definita, fara a avea insa elementcare sa constituie repere. In estul Lacului Rosulet se deschide un canal larg si bine definit – Canalul Sondei – care ne va conduce pe Canalul Cordon Litoral. De pe Canalul Cordon Litoral deasemenea Canalul Sondei se deschide larg si bine definit.
Canalul Sondei are apa indiferent de cota apelor Dunarii masurata in Portul Tulcea. Canalul Sondei prezinta zone in care adancimea sa este chiar impresionanta (cca 6.5 m) in conditii de ape medii.
———————————————————————————————-
———————————————————————————————-
NOTA 23.07.2016 privind Lacul Rosulet :
Lacul Rosulet este un lac de dimensiuni medii (aproximativ cat Lacul Uzlina), de forma aproximativ triunghiulara, situat in partea de est a Deltei Centrale, in nordul lacului Rosu si catre extremitatea estica a acestuia. In conditii normale, chiar si in lunile de vara Lacul Rosulet este un lac curat, fara multa vegetatie acvatica ridicata la suprafata.
Adancimea medie a Lacului Rosulet oscileaza intre 1.0 – 1.5 m in conditii de ape medii.
Lacul Rosulet are doua cai de acces principale : Intrarea 1 (Canalul Sondei) catre estul lacului si Intrarea 2 (Canalul Rosu – Imputita) catre vestul lacului. Este de mentionat faptul ca Intrarea 2 in lunile de vara poate fi colmatata pana la refuz cu vegetatie acvatica iesita la suprafata (rizeac, nuferi, etc.) si poate fi blocata de plauri pe cand Intrarea 1 – Canalul Sondei este o intrare curata si foarte accesibila.
In afara de Intrarea 1 (Canalul Sondei) de pe Canalul Cordon Litoral, exista si Intrarea 10 de pe acelasi canal, intrare care se prezinta sub forma unui canalus de stuf extrem de ingust si cu o adancime de cca 0.20 – 0.30 m.
In rest, toate celelalte intrari pe Lacul Rosulet, anume Intrarile 3, 4, 5, 6, 7, 8 si 9 sunt situate in partea de sud a lacului si comunica cu Lacul Rosu. In fapt, malul sudic al Lacului Rosulet este format de o Centura de Stuf care separa cele doua lacuri. Aceasta Centura de Stuf prezinta nu mai putin de 7 sparturi care permit trecerea de pe un lac pe altul. Accidental aceste sparturi pot fi astupate de plauri cum este in prezent cazul Intrarii 7.
———————————————————————————————-
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.