Delta de Sud – Marina din Sfantu Gheorghe
Situata pe malul stang al Bratului Sfantu Gheorghe, Marina din Sfantu Gheorghe reprezinta una dintre putinele facilitati pe care le ofera autoritatile posesorilor de barci care navigheaza pe Bratul Sfantu Gheorghe. Finalizata in jurul anului 2010 (n.a. dupa informatiile pe care le detin), aceasta marina moderna ofera atat cheiaj pentru ambarcatiuni cat si acces la apa si curent electric.
Din informatiile primite in mai multe discutii purtate cu oameni ai locului, buni cunoscatori ai zonei Sfantu Gheorghe, accesul in Marina prezinta doua pericole majore, mai ales in perioadele apelor mici, cand cota apelor Dunarii la Tulcea este mai mica de + 150 cm.
Primul si cel mai important pericol il constituie o piatra de mari dimensiuni scapata in apa de pe o cabara in timpul constructiei Marinei si lasata acolo. Zona in care se gaseste aceasta piatra scufundata este in dreptul intrarii in Marina, pe mana dreapta.
Al doilea pericol il constituie tot o piatra de mari dimensiuni scufundata la cca 10-15 m de malul stang al Bratului Sfantu Gheorghe, in dreptul Pontonului ACR (pontonul galben aflat putin in amonte de localitate).
In ciuda acestor pericole majore, accesul in Marina din Sfantu Gheorghe este posibil atat pentru ambarcatiuni de dimensiuni medii cat si pentru ambarcatiuni de dimensiuni mai mari (8 – 10 m), cu pescaj mai mare de 100 cm.
Harta atasata descrie traseul recomandat pentru un acces “safe” in Marina din Sfantu Gheorghe :
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.