08.06.2013 – Un episod inedit : Tura “Hipopotamii Deltei” din vestul Deltei de Vest – Colonia Trofilca – Chirele si cuiburile lor pline cu oua
PREAMBUL : Pe data de 08.06.2013 am reusit o tura superba in Delta de Vest. Am plecat din Uzlina aproape fara benzina, am alimentat la Mahmudia Noastra si am tinut-o in sus pe Dunare – Bratul Sfantu Gheorghe, pana am lasat Bratul Chilia pe dreapta. Intrand pe Bratul Tulcea, practic in continuarea Bratului Sfantu Gheorghe, ne-am indreptat tot catre amonte spre Intrarea 1 – Canalul Mila 36, pe care am facut drepta (catre N), incercand sa gasim o intrare catre vest, zona mai putin cunoscuta noua din Delta de Vest. Dupa prima treime a Canalului 36, am prins intrarea spre V in Canalul Trofilca, pe care l-am urmat catre Canalul Sireasa aproximativ pana la jumatatea drumului, punct in care Canalul Trofilca face o pronuntata curbura de la E catre N. Imaginandu-ne Canalul Trofilca ca un “S” urias care leaga Canalul Mila 36 de Canalul Sireasa, avand orientarea generala catre NV, noi am parasit Canalul Trofilca la jumatatea “S” – ului, catre NE, prinzand o japsa.
Navigand mai mult “la miros”, intru-cat ViewRanger-ul folosit de noi nu detinea nici un fel de date despre zona, am inceput sa parcurgem japsa, incercand sau mai bine spus, dorindu-ne sa gasim o iesire catre N sau catre V, sa putem iesi in Sireasa. Pana la urma am ajuns in Colonia Trofilca, un loc absolut mirific al Deltei de Vest si am reusit sa gasim o strapungere catre Canalul Sireasa, dar in japsa am vazut primele minunatii ale acestei ture: chire si cuiburi de chire, pline cu oua verzi, patate.
Harta turei si descrierea ei se gasesc aici: Tura in Delta 08.06.2013 – “Hipopotamii Deltei” din vestul Deltei de Vest – Colonia Trofilca
Fac de la inceput precizarea ca nu sunt “ornitorinc” ( a se citi ornitolog) si nici un specialist intr-ale pasarilor, asa ca cele spuse de mine in acest sens pot fi luate numai spre consultare. Accept cu placere sugestii si corecturi in ceea ce priveste orice aspect legat de denumiri, identificare, descriere, etc pentru “neamul pasaresc”.
Sa revenim la chire… Este o mare asemanare intre chire si pescarusii razatori. Un semn distinctiv pentru chire ar fi ciocul rosu si capul negru numai in partea superioara. Asa ca presupun ca ceea ce am fotografiat sunt chire.
Cuiburile si le fac direct pe apa, pe ciulini sau alte plante acvatice care ies la suprafata apei. Tot despre cuiburi, sunt mici, alcatuite din putine cracute, mai mult tulpini de plante acvatice, incolacite cu maiestrie. De regula, pentru a proteja “continutul” cuibului, isi acopera ouale cu frunzulite, tot de la plantele acvatice. Vazute de la distanta, cuiburile par mici aglomerari de plante, ridicate mai putin de o palma fata de suprafata apei, asa ca trebuie atentie atunci cand mergi cu barca in asemenea zone unde cuibaresc chirele sa nu strici cuiburile. Trebuie mers incet si din motive de valuri, care pot inunda cuiburile.
Ouale de chira sunt medii ca marime, ceva mai mici fata de un ou de gaina mic, sunt verzi cu pete pronuntate de verde inchis, tot din motive de camuflaj. Daca nu esti atent, din cauza coloritului asemanator cu cel al plantelor acvatice inconjuratoare si al frunzulitelor si tulpinilor din care este alcatuit cuibul, risti sa nu le vezi.
Cand te simt in preajma, chirele au un comportament agresiv, dorind sa te intimideze, sa te convinga sa pleci de-acolo. Zboara, tipa, isi ridica vertical aripile sa para mai mari, fac tot felul de trucuri numai sa parasesti zona.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.