Reply To: Sfaturi si sugestii pentru cateva zile de vacanta in Delta Dunarii
Sunteti bineveniti pe Ghidul Deltei Dunarii ! › Forums › Intrebari ale utilizatorilor Ghidului Deltei Dunarii › Sfaturi si sugestii pentru cateva zile de vacanta in Delta Dunarii › Reply To: Sfaturi si sugestii pentru cateva zile de vacanta in Delta Dunarii
Irina wrote on 1st of July :
De cateva saptamani intreb cunostintele legat de experienta lor in aceasta zona insa primesc raspunsuri partiale sau contradictorii care nu ma ajuta in stabilirea detaliilor unui concediu. Unii spun ca e recomandat sa merg cu masina pana la locatia de cazare altii ca nu se poate decat cu vaporul. Pe scurt, sper sa pot rupe ceva zile de concediu in perioada 11-14 august care sa le petrec vizitand acest loc mult laudat chiar si de turistii straini.
Raspunsul meu, transmis pe mail :
Singurele localitati din Delta Dunarii in care aveti acces DIRECT (= pe drum, fara trecere cu bacul) cu masina sunt cele situate de-a lungul drumului 222C. Drumul incepe din Tulcea si “coboara” de-a lungul Bratului Sfantu Gheorghe. Lacalitatile despre care fac vorbire sunt (de la est la vest) : Tulcea, Malcoci, Nufaru, Victoria, Baltenii de sus, Bestepe, Mahmudia, Murighiol. Din Murighiol drumul continua insa se numeste 229L si duce in Dunavatu de Sus pt. a se termina in Dunavatu de Jos, acesta fiind ultimul punct in care puteti ajunge cu masina pe asfalt.
Doar ca si informatie, se poate continua intr-un regim “outdoor” ca sa nu zic offroad pana la intersectia dintre Canalele Dunavat si Lipovenilor.
Dintre localitatile mai sus mentionate, cu exceptia Malcociului si Bestepeului, toate pot constitui un punct de plecare pentru a vizita Delta Dunarii, insa cel mai “dezvoltat” turism il au localitatile Mahmudia si Murighiol. Cand spun turism mai dezvoltat, ma refer la facilitatile de cazare si de vizitare cu barca a Deltei Dunarii.
Tot de dragul informatiei (dar atat, nu este nicidecum o recomandare !!!) se poate traversa cu bacul din Tulcea pana in Tudor Vladimirescu (un cartier al Tulcei) si exista un drum de pamant care te scoate pana pe malul Bratului Tataru, de unde tot cu bacul se poate traversa la Chilia Veche.
In rest, toata Delta este accesibila numai pe apa, cu barca sau cu Pasagerul.